.

…noaptea-n care 5-ul nu mi-a mai fost 5…

±

…

Dar de multe ori lucrurile ne scapă de sub control și de firescul mers al lucrurilor se lipește prefixul negativ care-l transformă-n antonimul lui.

Și nu ne formăm filtre emoționale, ridicăm bariere și evităm orice interacțiune care ne-ar putea atinge-n vulnerabilitate. Un fel de îmi iau jucăriile și plec. Începi să te joci singur și respingi orice intenție de apropiere din partea celorlalți.

Acolo-i răscrucea. Ăla-i locul și momentul în care mulți aleg să nu.

 

Remember

Remember, Dragon Warrior, anything is possible when you have inner peace.

Sertarul de la birou #1

Nu le mai dau share pe Facebook pentru că le pierd. O să le păstrez aici, așa cum păstrez nimicuri în sertarul de la birou în care mama a spus mereu că e dezordine. De fapt acolo erau toate lucrurile pe care nu le foloseam frecvent, dar dacă le-aș fi aruncat, aș fi regretat în momente de nevoie.

Let Calcuta Surprise You

Hai să ne plângem (și-s de acord cu ce scrie aici!)

Horoscop Berbec 13 Februarie (la mulți ani, tata` meu!) direct de pe Mixtropia: Gnarls Barkley

Tot pe Mixtropia am găsit noul clip Urma. Viața văzută prin ochii lor la propriu. Și piesa-i faină. O las aici, pentru alejandra din viitor. Am momente în care nu mai știu ce s-ascult.

Ce-mi plac analogiile lui Ciubotaru! Îmi amintește pe undeva de Alexandru Dragomir. Încrede-te-n Allah, dar leagă-ți cămila. Eu încui rar ușile. Și de cele mai multe ori o fac  nu pentru siguranța mea ci pentru că așa procedează oamenii care locuiesc în aceeași casă cu mine. Chiar și așa, blochez accesul în casă, nu în camera mea. Ce sens ar avea să încui toate ușile după mine? Colegele mele își încuie camerele și când merg la bucătărie să mănânce. Poate le e frică de românca de sub acoperișul lor.

Later Edit

Recomand ultimul post al Lucianei și scurtmetrajul de-aici.

14.02

De la Despot citire.

Și din seriale adunate:

if this were a real holiday, the post office would be closed

Dilla loved donuts

Dac-ar fi după mine, ar fi festival în cinstea lui în fiecare an începând cu 7 și terminând cu 10 februarie. N-ar fi fain? Să se-adune pasionați, să compună, să cânte…

N-o să-i scriu istoria. Se poate citi biografia, se poate vedea documentarul etc.

Totuși…

M-am îndrăgostit de stilul lui înainte să știu că-i al lui. Și-am fost tristă când am aflat c-a murit. Am ajuns să-l iubesc atât de mult și primul lucru pe care l-am făcut după ce m-am văzut cu acces la biblioteca universității de-aici a fost să caut informații despre el. Și-am găsit multe.

Maică-sa-i fenomenală. Ea + faptul că Dilla se săturase de hărțuielile polițiștilor = Fuck the police, care-i un fel de imn. )

A inspirat mulți artiști. Mulți l-au iubit și mulți s-au referit la el ca fiind un înger, bla bla…de astea siropoase, dar adevărate pe undeva, pentru că sună divin tot ce-a scos! Nu cred că trebuie să fii fan hip-hop să-ți placă. Avea laborator în subsolul casei lui. I se simte pasiunea și respectul pentru muzică. Nu se dedică mulți la modu` ăsta.

he made the mpc-3000 sound like a band

Și-i așa…deloc comun! Melodios. FIN! Deși-i recunoști stilu` dintr-o mie (Hanni a încercat să mă păcălească odată), nu are o matriță. Zic asta pentru că în ultima perioadă mi se pare că aud aceleași beaturi, deși diferite. Sample, bas, tobe…banal. La Dilla nu-i așa. Toate au ceva care te face să caști ochii și să dai înapoi, s-asculți cu atenție. Și toate-s naturale, așa..simple și cu detalii. Cum să explic frumos și exhaustiv?

Fane are un stil de ăsta, mai aparte…Sper să se ocupe mai mult și să facă ceva măreț. A făcut asta cu Airworks la bază.

Erykah a înregistrat Telephone, care are o poveste…mh.

Pe mine m-a mișcat tot ce-am ascultat și-avea semnătura J Dilla. Creează dependență!

Și-aș putea vorbi despre el până mi s-ar eroda corzile vocale.

Over and out.

[Obsesiile mele-s divine!]

Dacă.

Dacă brațele cu care te îmbrățișez sunt cufundate în propria imaginație, iar brațele cu care îmi răspunzi pornesc din imaginația ta, comuniunea noastră ar trebui să aibă drept presupoziție unitatea spiritului uman?

via Adrian Ciuboaru

Producătorii de gresie (2008). București. Curtea Veche. – e-book.

concluzie #13

După ce-au protestat, românii au început să se-ntrebe cine o să-i CONDUCĂ, dacă Băsescu se duce. Hilar.

Sistemul democratic e cu reprezentanți, nu conducători. Da` noi știm că-i democrație numai când e vorba de Am voie să fac, să zic! Dreptu` meu! E democrație! (nu-i redundață, e subliniere)

A.D. 2012

I’m tired of bein’ poor and even worse I’m black. / (…) Cops give a damn about a negro / Pull the trigger, kill a nigga`, he’s a hero zicea 2Pac în `92, când înregistra Changes.

7 ani mai târziu, Amadou Diallo, un imigrant african, a fost împușcat de către 4 polițiști (albi) îmbrăcați în civil, care patrulau în Bronx într-o mașină nemarcată. Din 41 de gloanțe, 19 l-au nimerit. Conform investigațiilor ulterioare, Diallo (care era în fața ușii locuinței sale) căzuse după primele câteva gloanțe primite. Polițiștii au continuat să tragă, însă.

Aparent omul băgase mâna-ntr-un buzunar să-și scoată ce credeau polițiștii că ar fi fost un pistol și care era, de fapt, portofelul său.

Evident, a urmat un proces care a fost mutat în Albany, pe motiv că nu s-ar fi putut găsi un juriu imparțial în Bronx.

Cei mai mulți jurați au fost albi. Nancy King, profesor la Universitatea Vanderbilt spunea că e mai puțin probabil ca jurații negri să creadă mărturiile polițiștilor, mai ales în condițiile în care acestea sunt în contradicție cu mărturiile inculpatului.

Ideea că incidentul ar fi fost o cauză a faptului că Diallo era negru a fost evitată pe toata durata procesului.

Potrivit procurorului Robert Johnson (2000) judecătorul Joseph Teresi a mers prea departe cu instrucțiunile (care s-au întins pe 200 de pagini) pe care le-a dat juraților. Acestora le-a fost amintit în mod repetat faptul că situația trebuie evaluată din perspectiva polițiștilor iar dacă acțiunile lor își găsesc justificare în contextul în care au avut loc, aceștia trebuie absolviți de vină.

Și-atunci mă-ntreb…nu cumva au fost jurații limitați în opțiuni?

În după-amiaza zilei de 23 februarie 2000, acuzații au fost declarați nevinovați.

Din ce am citit, nu existau speranțe ca polițiștii să fi fost găsiți vinovați de crimă. Până la urmă, jurații fuseseră instruiți în această privință: dacă polițiștii s-au simțit amenințați, utilizarea forței majore era justificată. Cu toate astea, nu se aștepta nimeni să fie achitați de absolut orice vină.

Impresionant.

Cazul lui Amadou Diallo a dat naștere multor proteste pe străzile New York-ului în următorii 2 ani. S-au deschis fundații, s-a scris o carte, s-a făcut un film, s-a făcut muzică…

A.D. 2000 și Diallo sunt probabil cele  mai cunoscute.

They mistook Diallo for a rapist, they mistook his wallet for a gun.

(Williams, 2000)

Diallo’s death became a symbol for justice on all fronts.

Am găsit un video care-mi pare a fi tema unor elevi, dar care explică, în linii mari, povestea.

 

aa mantra

We will not regret the past nor wish to shut the door on it.